Aerul rece se năpusteşte asupra naturii.O seacă,o ofileşte; demonstrează încă o dată efemeritatea vieţii.Coroanele copacilor,odată acoperiţi de o mantie verde măiestuoasă sunt acum acoperiţi de zăpadă fina precum pudra.
Fulgii se revarsă asupra peisajului,împodobind fiecare colţ al perspectivei mele cu un dans pe cât de ordonat,pe atât de haotic al fulgilor de nea.
Oare nu ar fi mai bine dacă mi-aş pune într-un final căciula pe cap?Ori de câte ori m-aş gândi la asta,tot nu o fac.Aşa cum vara îmi place să simt,să fac contact cu iarba de pe câmpie umbland desculţ,prefer ca iarna să simt natura,sau mai bine zis fulgii de zăpadă aşezându-mi-se pe creştet.Mă face să mă simt liber şi instinctiv.Trezeşte sentimentul de lup singuratic din mine.Îmi oferă linişte,siguranţă şi încredere în prorpia-mi putere.Mă face să mă bucur de partea primitivă din mine.
Frumuseţea iernii îmi aminteşte că nu sunt doar un om oarecare,ci o vietate a naturii ce simte şi e simţit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu