Fiind calm şi liniştit,
De griji din totdeauna m-am ferit.
Căci cine vrea o minte-ncărcată,
Când poate avea o reverie minunată?
Zile trec fără de amar.
Te văd doar,iar freamătele apar.
Ele cresc şi iar cresc,
De obsesie nu pot să mă feresc!
Un zâmbet cald!Un râs fierbinte!
Aud vocea ta;rămân fără de cuvinte.
Ochi gentili,o privire blândă,
Inima mea e tremurândă.
Talia suplă,iar părul fin.
A te privi este un chin...
În dansul frenetic al dragostei mă pierd.
În dansul blestemat,obsesia mea,ce linişte nu îmi oferă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu