Oraşul meu drag

Ah,da.Nimic nu se compară cu oraşul meu drag.Nici cu luminiile ce-ţi luminează calea pe cerul întunecat,nici cu oamenii de toate felurile trecând pe lângă tine,făcându-te să te simţi uman,că faci parte din oraş;nici cu clădirile minunate,martore la atâtea evenimente,culturale şi sociale,împodobite cu modele delicate pe faţade,făcându-ţi plăcere să intri şi să atingi;să simţi pereţii strămoşeşti.                                          

Să fie oare frumuseţe ori capcană oraşul meu?O iluzie derutantă?Clădirile sunt de atâta timp neîngrijite.Reprezintă ceva aşa de important pentru trecutul nostru,n-au ele oare dreptul la respect?La grija oamenilor,la considerare.Din păcate,oricât de nefericite ar fi,ignorate vor ramane pe veci.Oamenii deşi te acceptă,şi îţi ofera sentimentul de aparţine într-un colectiv,tot reci rămân.Reci şi nepăsători.Mulţi ar spune:”Eu nu privesc în trecut,doar în viitor.”Adevarat.Această atitudine trebuie loata când e vorba de propria persoană.Dar merită oare clădirile acestea,minunate,superbe,să fie uitate?                                                                                                                                                                                                                        

Totul are un aspect atât bun cât şi rău,în oraşul meu drag.Totul înafară de lumini.Luminiile calde ale nopţii,ce-mi vor lumina calea mereu,fie că este vară ori este iarnă.