Am scris poemul respectiv cu gandul la o lume mai buna din punct de vedere social..

Voci dizidente

Voci ce-mi spulberă auzul.

Mă cheama din spatele infinitelor geamuri

În dreptul cărora mă opresc.

Numai pentru a afla mizeria ce se afla

În spatele fiecărui geam,fiecărei minţi umane.

Voci dizidente,geamuri vechi,crăpate,prăfuite,

Ca sufletele oamenilor pretutindeni,

Lângă mine,lângă tine,peste tot.

Cum poate astfel omul bun,cel ce viseaza,

Să aibe parte de fericire?

El o va căuta,dar o va găsi oare?

Fericirea pe care el ocauta este într-un loc,

Ce nu îl poţi vedea.Chiar sub nasul tău.

De aceea omul bun va aştepta,

Iar prietenul bun îi va spune unde să caute.

Astfel de oameni trebuie preţuiţi,

Căci sărutul singurătăţii este sărut pe vecie.