Reflexie

Duşul,ca deobicei m-a scos din realitate,şi m-a aruncat intr-o mare a visării,a idealului.Scăparea mea dintr-o lume defectă,m-a direcţionat într-una ireala.Din lac în puţ. Mă opresc în faţa oglinzii,şi-mi privesc refexia în ochi.
Privirea mea,oare cum este din văzul celorlalţi?Oare deranjează alţi oameni?Îmi privesc buzele,nasul,urechile,sprâncenele,iar în cele din urmă fruntea.Sunt eu.Mă cunosc atât de bine,iar totuşi deloc.Nu ştiu ce sunt,şi nici ce arelumea în plan pentru mine.Nu cred în destin,dar simt câteodată,că ceva mă îndruma.Oamenii se influenţeazaă unii pe alţii,fie că vor,fie că nu.Chiar şi repausul este o influenţa.
Sunt aşa de minuscul,iar spunându-mi aceasta,tot aştept să primesc o inspiraţie,care mă va determina sa acţionez,indiferent cum.Dar nu se întâmplă nimic.Sunt oare destul de echilibrat,încât să n-am nevoie de una?Oare în subconştient sunt împăcat cu ideea aceasta?Sau poate nu sunt suficient de elevat pentru aşa ceva.Sunt doar eu.Sunt doar naratorul-personaj,unei povestiri numite“Viaţa mea”.
O picătură se prelinge din părul ud pe frunte,astfel ajungând in vârful nasului,de unde se desprinde,aterizând în chiuvetă,scurgându-se împreuna cu restul apei.Se formeaza un mic vârtej.O mişcare circulară a apei,ce va dispărea în canal.Existenţa mea de asemenea.Indiferent ce voi face,voi spirala în jurul unui destin,în cele din urmă,existenţa scurgandu-mi-se împreuna cu cea a nenumăratelor vieţi de pe pământ în canalul lumii de apoi,in care nu pot vedea dincolo de speculaţiile proprii.