Cerul nopţii înstelat ia locul fratelui său luminat,cerul de zi.Vraja lunii se aşterne asupra tuturor fiinţelor mici şi mari ai naturii.Luna plină,o splendoare;dovadă a frumuseţii eterne,îşi aşterne vraja asupra tuturor fiinţelor mari şi mici ai naturii.Nu se simte ea oare singură în vidul infinit al cosmosului,luminată doar de soarele tiran după a cărui lumină cu toţii tânjim?
Precum luna printre stelele aşa de îndepărtate mă simt eu singur printre oamenii fără feţe ai lumii mele.Doar cu sinea să îmi cânte melodia dulce a singurătăţii melancolice,ce mă mângâie pe creştet,şi mă sărută tandru pe buzele muşcate de amar şi supărare.Şi adorm şi ,ă las purtat de valul visului dulce a cărui frumuseţe mă inspiră.Mă inspiră să-mi caut locul printre oamenii fără feţe şi dă un motiv existenţei mele făţarnice ce totuşi aşa de sinceră.
Suntem doi enigmatici,doi introvertiţi.Te voi vizita mereu luna mea dragă,fie că voi fi iar singur ori nu.Noapte bună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu